Monday, January 1, 2007

Vierme

"Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se desface"


De multe ori ne-am gândit poate la viermi ca şi la nişte creaturi hidoase şi greţoase cărora le suntem date ca hrană, undeva în pământ, după înhumare. Este interesant însă faptul că ele nu vin din afară, ci aşteaptă pregatite în trupul nostru momentul în care îşi vor face slujba ajutând la integrarea noastră organică în sol... Destul de neutră această chestiune, dar eu am în gând un alt fel de viermi care au ros de multe ori coaja pământească a sufletului pământesc, a trupului (mai mult sau mai puţin metaforic vorbind), despre care, se spune ca este doar un purtător al unei comori, un germene de grâu care odată va putrezi în pământ pentru a face loc unei noi creaţii mult mai măreţe... Acei viermi, spuneam, sălăşuiesc în fiinţele noastre încă de la naştere. Este o imagine a naşterii noastre "în păcat", într-o natură coruptă şi înrobită forţelor întunericului. Slavit sa fie Dumnezeu care prin graţie a binevoit a trimite dezrobirea, re-naşterea şi înnoirea fiinţei. Am devenit nişte supra-oameni, iar adevărata noastră viaţă abia mocneşte acum şi aici aşteptând clipa transformării definitive. Nu trebuie pierdut din vedere aceste lucruri. Spun pentru că gândurile mi s-au oprit pe imaginea dezgustătoare a viermilor. Timpul în vieţile noastre trece tot mai alert, sensibilitatea scade, iar senzaţia despre consistenţa vieţii este similară cu încercarea de a ţine nisipul fin într-un pumn, sub apă. Trimitem înaintea noastră fapte bune şi rele la judecată. Pe mine m-au speriat uneori viermii mici care în câţiva ani parcă au devenit mai periculoşi ca sa nu zic mari sau numeroşi. Lucruri cărora nu le dăm o prea mare importanţă, deşi dacă am fi sinceri am recunoaşte că ne aduc mai mult rău decât bine în viaţă - mă refer mai ales la viaţa duhovnicească, lucruri care ne acoperă trupul şi ne desfac pielea, facându-ne mai vulnerabili unui duşman nevăzut, dar mereu simţit, lucruri care ne înfaşoară atât de lezne... Nu ştiu dacă a muri mâncat de viermi este atât de dureros pe cât e de îngrozitor... Am tot uitat, şi mi-am tot amintit. Că avântul spiritual se datoreşte harului nespus de mare, şi aş spune chiar deloc sforţărilor mele de a curăţa viermii din fiinţa mea, unul câte unul... La ora actuală cred că ajută foarte mult să încep fiecare zi cu o rugăciune în care să-mi întăresc convingerile şi credinţa referitoare la statutul meu, la noua mea viaţă care exista deja, şi astfel să preamăresc îndurarea şi providenţa noi vieţi. Indiferent de atacurile şi presiunile cu care mă confrunt, să pot să rămân ferm ancorat în această credinţă... Vă doresc pofta bună!